Feriți-vă de falsuri sau produse contrafăcute!

Compania Mitutoyo este conștientă de prezența pe piețele europene a unui număr în creștere de produse contrafăcute, falsuri care la prima vedere par create sub umbrela Mitutoyo. Pe lângă faptul că este ilegal, utilizarea acestor produse poate avea consecințe grave atunci când criteriile de calitate, siguranță și performanță nu corespund cu cele ale unui produs original Mitutoyo.

În cazul în care suspectați că produsul achiziționat este un fals, Mitutoyo vă va asista în demonstrarea autenticității acestuia. De aceea vă rugăm ca, în acestă situație, să contactați un membru al departamentului nostru de vânzări tehnice, care vă va oferi sprijinul necesar. 

Vânzarea de produse contrafăcute este strict ilegală și pedepsită de instanțele civile și penale în conformitate cu legile și regulamentele privind mărcile comerciale, drepturile de autor și proprietatea intelectuală.

Îi sfătuim pe cumpărători să se asigure că achiziționează strict produse originale Mitutoyo prin intermediul unui distribuitor autorizat. În cazul în care un cumpărător este conștient de existența pe piată a unui distribuitor care vinde produse contrafăcute / false, este rugat să raporteze imediat acest lucru sediului local Mitutoyo din țara restectivă.

Notă:

Drepturile cumpărătorilor privind bunurile contrafăcute sunt diferite în fiecare țară; acestea pot include, de exemplu, rambursarea costului de achiziție.

Mitutoyo are dreptul de a înceta colaborarea cu orice distribuitor care încălcă drepturilor de proprietate intelectuală ale companiei.

Vă mulțumim pentru întelegere.